Experții au venit astăzi cu un anunț îngrijorător privind noua lege a pensiilor: recalcularea este blocată până când vor exista suficienți bani la buget pentru eventualele majorări. Potrivit specialiștilor, ar fi nevoie de peste 30 miliarde de lei pentru a rezolva toate inechitățile din sistem. Nu vă e rușine, stimați guvernanți? Spuneți că nu sunt bani pentru noi, cei mulți și flămânzi, dar pentru voi și clica ce vă susține se găsesc resurse! Da, încă mai sunt bani în țara asta, cu toate că am fost jefuiți sistematic de corupți care ne-au dat la mila străinilor! Și în timp ce noi, muritorii de rând, calculăm și ultimul bănuț ca să supraviețuim de la o lună la alta, voi ne băgați tot mai adânc mâna în buzunarele în care a ajuns să ne bată, la propriu, vântul.
Apreciez și aplaud curajul domnului Eugen Rădulescu, unul dintre cei mai importanți directori ai BNR, care a dat semnalul că pensiile speciale reprezintă o povară cumplită pentru buget. Mai mult, România va cheltui dublu pe plata acestor indemnizații în următorii ani. “Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele, unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred ca le putem numi și pensii de recunoștință sau contribuții de recunoștință. Nu le numim pensii speciale, dar ele tot aia sunt, că nu respectă niciunul din cele 3 criterii pe care le avem noi, toți ceilalți muritori. Mă refer la durata de cotizație, vârsta de pensionare și modul de calcul al pensiei. Acestea sunt o cheltuiala insuportabila, nesustenabilă”, a spus Rădulescu.
Dar cine are curaj să se atingă de ele, mai ales că urmează alegerile, iar lupta pentru împărțirea puterii și a sferelor de influență peste țară este mai aprigă decât oricând? În acest context, mă aștept ca alături de colega mea Anca Alexandrescu, să fie toți românii cinstiți, care vor să se facă dreptate. Mizăm și ne așteptăm ca susținerea voastră să nu fie doar pe hârtie și în online, prin miile de scrisori și mesaje pe care le trimiteți zi de zi! Vă simțim mereu alături de noi, iar dacă nu era Realitatea Plus niciun român, din țară sau din afara ei, nu ar fi aflat adevărul dureros, despre cum au dat totul ca să îi îmbogățim pe alții, sărăcind intenționat poporul, reducându-l la nivelul de sclav, forța de munca ieftină și ușor de cumpărat, ușor de exploatat! Trebuie să ne unim dacă ne vrem țara înapoi! Să nu ne mai plângem! Acum e momentul să acționăm!
Ne rugați sa fim vocea dumneavoastră, o facem cu drag, zi de zi! Să nu mai fim lași, dragi români! Să facem scut in jurul celor care luptă pentru dreptatea națională. În aceasta seara veți vedea cine am fost, ce am avut și cine suntem azi! Doamne, cât de mult am pierdut după 1989! Veți afla noi detalii despre cum i-am îmbogățit pe cei ce ne-au corupt toate guvernele, funcționarii publici, magistrații și viitorul! Complicitatea e atât de mare că ne meritam soarta, mai ales dacă nici acum nu reacționam! Renașterea națională nu se face cu amorțiți! Cu fricoși! Cu lași! Cu politicieni resemnați! Renașterea se face cu oameni determinați sa muncească mai mult mai bine, cu oameni care vor adevăr și dreptate, cu oameni care construiesc și nu dărâmă! Renașterea se face în primul rând cu dragoste și respect pentru țara! Eu nu vă cert, vreau doar să vă îmbărbătez!
Treziți-vă, romani! De dormit ați dormit destul! Voi cei alungați de aceasta trădare națională, veniți acasă și luați-vă patria înapoi! Nu vedeți că pe cei lăsați în urmă îi liniștesc, cei ce ne-au dezbinat sistematic în ultimii 30 de ani, cu perdele de fum, scandaluri, cancanuri sexuale, reproșuri, circ și panaramă, seriale siropoase și fake-newsuri alarmante! De asta îi e foame și sete poporului? Să râdem de ce nu mai avem? Să ne amuzăm de cum au ajuns semenii noștri? Cu indiferența asta, dragi români, nu mai e mult până deveniți roboti! Când nici suferința alor tăi și nedreptatea nu te mișcă, înseamnă că ne pregătesc pentru a fi gazde pentru roboti! Apropo de acele conspirații care au la bază noua teorie ca poți fi Dumnezeu pe pământ, sa trăiești ani fără număr: inteligența artificială o sa pună lacătul pe cea emoțională.
Sunt revoltată și nemulțumită de tot ce se întâmplă! Ați reușit, dragi aleși, să ne alimentați cu toate problemele sociale! Noi nu dormim, nu dăm înapoi, dimpotrivă: vom munci cu toată forța noastră ca să vă reprezentăm până la capăt, dragi români. Luptăm cu toată priceperea și dăruirea ca să ne luam țara înapoi din ghearele celor care ne tratează ca pe sclavi fără drepturi. Ce era Austria înainte de a se îmbogăți din resursele noastre? Oare publicațiile din Austria au curajul de a face propriile anchete, să dezvăluie câți bani au venit din România? Câte resurse luate gratis sau, pardon- doar pe șpagă, încă le îngroașă conturile? Unul dintre cei mai importanți jurnaliști de investigații de la Viena este deja în contact cu Anca Alexandrescu și sper că va avea curajul să dezvăluie aceste nedreptăți.
După ce că ne-au secat de resurse, liderii lor politici ne mai țin și la poarta Europei. Schengen este dreptul nostru câștigat prin muncă și sacrificii imense. Nu trebuie să renunțăm la el! Și m-aș uita un pic și în curtea ungurilor, în curtea nemților, a francezilor și a altor popoare care ne-au cumpărat pe nimic. Oare câte contracte la fel cu ca cel cu OMV sunt ținute la secret, dovezi ascunse ale trădării naționale? Deschideți ochii și veți vedea cum curge și acum, în timp ce eu vă vorbesc, sângele nostru național în contul străinilor. Ne-au luat petrolul, pădurile, au distrus coloșii industriei, agricultura! Ne-au luat forța de muncă, au pervertit până și o parte din intelectualii acestei țări. Aș mai continua, dar v-aș întrista și mai tare.
Mă așteptăm ca măcar cineva din presa asta românească să preia demersul nostru național, ca să lupte pentru aflarea adevărului! De la cei mai vechi, de la greii gazetăriei aveam mari așteptări. Deși cunosc dedesubturile și cât de ușor se închide gurița cu bani cash, am avut încredere că s-au saturat și ei să citească scrisori și mesaje cu strigăte de disperare ale romanilor noștri cinstiți. Ori nu le primesc, ori nu le citesc, ori nu le pasă, dar tot devin complici! Din nou.
E bine ca fac audiență cu chiloței și festivaluri de vorbe goale. Cine le consumă… asta asta produce: vorbe goale, bârfe și cam atât. Nimic sănătos pentru societate. Treziți-vă, dragii mei și înțelegeți de ce vor toți să pună mâna pe resursele noastre! Și vă dau un singur exemplu: România ocupă locul 3 în Europa după rezervele sale de petrol. Piața locală are rezerve de 600 de milioane de barili, un nivel similar cu cel al Turkmenistanului. Aș vrea să fiți alături de noi în demersul de a ne lua țara înapoi.
Dosarul privatizării Petrom a ajuns pe masa procurorilor, dar vor face oare ceva? Dacă nu vă avem pe dumneavoastră aliați, dragi români, mi-e teamă că totul se va bloca. Presiunile sunt uriașe, nume grele sunt implicate în acest dosar. Dacă justiția își va face treaba, liderii care au deținut funcții-cheie în ultimii 20 de ani ar putea să cadă. Obișnuiți cu șantajul asupra altora, dar și asupra lor, trădătorii de neam își vor juca feroce această ultimă carte. Dar, pe lângă justiție, avem nevoie și de un Parlament care să vrea ca România să fie iar a românilor. Sunt un om optimist, sper ca această clasă politică să fie curățată prin vot democratic la următoarele alegeri. Nu mai putem sta sub opinca vlădicilor care se îndestulează prin sărăcirea noastră. Dragii mei, au venit vremuri grele, poate că nu cele de pe urmă. Dar trebuie să fim pregătiți să luptăm, pentru că în Biblie să scris așa: “Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care a căzut din cer pe pământ; i-a fost dată cheia pasajului spre adânc. A deschis pasajul spre Adânc, și din pasaj a ieșit fum, ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele și văzduhul s-au întunecat din cauza fumului din pasaj. Din fum au ieșit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi și nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunțile lor sigiliul lui Dumnezeu. Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul pe care-l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înțeapă un om. În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi. Vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.”
Să fim uniți, dar să nu ne pierdem credința și speranța! Doar împreună vom reuși să depășim orice obstacol. Ne lăsăm doborâți de necazuri sau ne ridicăm deasupra lor, așa cum am făcut-o de atât de multe ori în istoria noastră? Atât vă mai spun: doar împreună vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât! Iar politicienilor de azi le transmit să nu uite că poporul are o forța mai mare decât cred ei. Și cei mai grei au căzut când țara s-a ridicat! E de ajuns să privească mobilizarea românilor și 2004 – când Năstase a fost dat jos de valul de alegători care au blocat secțiile de vot în turul doi. La fel s-a întâmplat și în 2014, când diaspora a stat la cozi uriașe în frig ca să scape de Ponta. Nu mizați pe sondajele voastre! Nu subestimați românii! Nu ii mai desconsiderați! Credea Năstase ca va veni cineva să îi numere ouăle? Iată că astăzi cineva i le numără! Nu vă mai jucați cu răbdarea și bunătatea noastră! La fel va fi acum veți vedea! Vom vota patrioți pentru că nu mai tolerăm hoții și trădătorii!