Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, va conferenţia la Universitatea „Al.I. Cuza“ Iași vineri, de la ora 10.00.

Acesta a fost invitat să ia parte la Conferinţa internaţională de ştiinţe politice anuală ce este organizată de Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice sub denumirea „Dezvoltare Internaţională şi Democratizare“.

Conferinţa a ajuns deja la cea de-a şaptea ediţie şi are grup ţintă studenţi, masteranzi, doctoranzi, cercetători, specialişti în ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene, cât şi sociologie, istorie, studii culturale, jurnalism, antropologie politică, geografie socială sau politică.

„Conferinţa încurajează schimbul de idei şi teme interdisciplinare între participanţi. prin contribuţii noi, studii de cazma abordări teoretice etc. Scopul manifestării este acela de a susţine şi încuraja dezbaterea academică precum şi de a crea reţele de cercetare la nivel naţional între studenţii, doctoranzii sau specialiştii interesaţi de subiectele conferinţei. Formatul evenimentului va cuprinde două secţiuni distincte dedicate atât studenţilor şi masteranzilor, cât şi una care va aprofunda temele şi precopările puse în discuţie de către doctoranzi, post-doctoranzi, cercetători, specialişti sau cadre didactice“, au declarat organizatorii.

Articolul precedentCTP Iași caută firmă care să printeze bilete și abonamente
Articolul următorReinaugurare a Sinagogii Mari din Iași