Cod roșu de caniculă în aproape toată țara. Doar trei județe se află sub cod portocaliu de caniculă. Temperaturile resimțite au depășit deja 50 de grade Celsius în zonele aglomerate din marile orașe. După zilele toride, urmează și furtuni extreme, cu ploi torențiale și grindină.
Disconfortul termic va fi și astăzi deosebit de accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități, spun meteorologii.
În noaptea ce urmează, minimele nu vor coborî sub 22 de grade, astfel încât vor caracteriza nopți tropicale.
În această dimineață, la ora 5:00, în vestul țării erau 30 de grade Celsius.
“Și mâine vom avea parte de cod roșu în mare parte din țară, mai exact în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, în sudul Transilvaniei și al Crișanei, zone care se vor afla sub incidența codului roșu, cu temperaturi de 37-42 de grade Celsius.
Deși ne vom afla sub incidența temperaturilor deosebit de ridicate, vom avea parte și de manifestări de instabilitate atmosferică. Astăzi, așteptăm manifestări de instabilitate atmosferică în nord-vest, la munte, iar spre seară și în partea de sud-est a teritoriului, inclusiv cu o probabilitate destul de ridicată și în zona municipiului București”, a anunțat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, meteorologul ANM Oana Catrina.
Mîine, instabilitatea atmosferică va fi de interes pentru partea de nord și în zona montană, apoi, treptat, de joi-vineri, instabilitatea atmosferică se va semnala pe arii din ce în ce mai extinse.