Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare că până marţi, la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.
De asemenea, ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, vânt, vijelii şi grindină, pentru estul Munteniei, sudul Moldovei şi Dobrogea, valabilă de la ora 14.00 până la ora 21.00. Sunt vizate judeţele Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova şi Dâmboviţa.
Aici se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp.
Totodată, judeţele Iaşi, Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Bacău, Giurgiu şi Bucureştiul sunt, de la ora 12.00 până la 23.00, sub avertizare cod galben.
În estul şi sud-estul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.