Un avocat suspendat din Iași a fost pedepsit de către magistrați, după ce a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni.
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au dispus amendarea lui Constantin Băcăuanu.
„Instanța admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul Băcăuanu Constantin. Condamnă inculpatul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.200 de lei, reprezentând 120 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, pentru săvârşirea infracţiunii exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi”, au precizat magistrații ieșeni. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Dosarul avocatului ieşean a fost trimis în fața instanței în urmă cu aproximativ două luni, el fiind acuzat de exercitarea fără drept a profesiei.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus trimiterea la instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Constantin Băcăuanu. Acesta din urmă a recunoscut în faţa anchetatorilor că a exercitat fără drept profesia de avocat.
Anchetatorii au menţionat că, în urmă cu câţiva ani, Constantin Băcăuanu nu şi-a mai putut achita taxele către Baroul Iaşi şi, din acest motiv, a fost suspendat din cadrul instituţiei.
„Deşi a fost suspendat din funcţie din septembrie 2016, în lunile ianuarie şi martie 2017, Băcăuanu Constantin s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, pentru a pleda într-o cauză civilă. Instanţa de judecată a verificat lista cu avocaţii suspendaţi, a constatat că este suspendat şi a sesizat organele de urmărire penală. În cursul urmăririi penale, Băcăuanu Constantin şi-a recunoscut fapta şi a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar noi am acceptat această cerere”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.