Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui bărbat, cinci documente ce s-au dovedit a fi false.

 

În data de 07 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în România, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Cehia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, asupra bărbatului, o carte de identitate, un certificat de pregătire profesională, un permis de conducere documente similare celor eliberate de autorităţile din România, un permis de conducere şi un certificat de competenţă profesională, documente similare celor eliberate de autorităţile din  R.Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor în cauză, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentGălăţean la volanul unui autocar, deşi avea dreptul de a conduce suspendat
Articolul următorUn tractor s-a izbit de un stâlp electric la Runcu