Anul acesta încep primele investiţii în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât, până la finalul lui 2023, va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,9 miliarde de euro, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis marţi seara AGERPRES, în 2023, prin Programul Sănătate, vor fi deschise 79 de apeluri în valoare totală de 5,45 miliarde de euro pentru investiţii în infrastructura de sănătate, servicii de screening, medicină de familie şi medicină şcolară, precum şi pentru digitalizarea sistemului public de sănătate şi soluţii de cercetare cu aplicabilitate în domeniul medical.

“Anul acesta încep primele investiţii în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât până la finalul lui 2023 va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,8 miliarde de euro. Deci în următoarele luni vom da oficial startul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, pentru cel puţin 7 spitale judeţene, cât şi pentru modernizarea şi dotarea spitalelor publice municipale şi orăşeneşti, investiţii în ambulatorii sau cabinete ale medicilor de familie sau medicină şcolară”, a afirmat Marcel Boloş.

Mai mult, a adăugat ministrul, o mare parte a fondurilor disponibile prin Programul Sănătate va fi dirijată către prevenţie, primul apel pentru servicii de screening urmând a fi lansat în trimestrul 3 al acestui an, pentru ca numărul deceselor din boli tratabile să se micşoreze considerabil.

Programul Sănătate este un program multifond finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European, cu o alocare totală de 5,88 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat şi bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naţionale de Sănătate 2022-2030 prin finanţarea de investiţii atât în asistenţa prespitalicească şi spitalicească, precum şi în rezilienţa sistemului de sănătate. În cadrul Programului Sănătate, vor mai fi deschise apeluri de proiecte în cursul anilor 2024, 2025 şi 2026.

Acesta va finanţa şapte priorităţi de investiţii: creşterea calităţii serviciilor de asistenţă medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu şi îmbunătăţirea şi consolidarea serviciilor preventive; servicii de reabilitare, paliaţie şi spitalizare pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei, impactului dizabilităţii şi profilului de morbiditate; creşterea eficacităţii şi rezilienţei sistemului medical în domenii critice, de importanţă strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale şi asupra stării de sănătate; investiţii în infrastructuri spitaliceşti noi; abordări inovative în cercetarea din domeniul medical; digitalizarea sistemului medical; măsuri care susţin domeniile oncologie şi transplant.

Articolul precedentCe este boala plămânului alb. Care sunt primele simptome
Articolul următorINS: Economia României a crescut în anul 2022 cu 4,8% – Ce ramuri economice au mers cel mai bine anul trecut