Cartierele în care locuitorii simt că au cele mai bune facilități educaționale la nivel național sunt Copou din Iași, Tineretului din București și Gheorgheni din Cluj-Napoca, potrivit Raportului de cercetare privind facilitățile educaționale din orașele și cartierele din România, făcut de D&D Research pentru Storia.ro.
Aceste cartiere sunt urmate de Grigorescu din Cluj-Napoca și Nicolae Grigorescu din București.
La polul opus, cele mai neavantajoase cartiere, potrivit percepției oamenilor, sunt Oncea din Oradea, Calea Timișoarei din Reșița, Micești din Alba Iulia, Griviței din Baia Mare și Bere din Pitești.
În Iași, pe primele cinci poziții se află Copou, Centru Civic, Tudor Vladimirescu, Podu Roș și Tomești.