Credincioșii vor putea merge în această noapte să ia lumină și să participe la slujba de Înviere. Circulația va fi permisă până la ora 5:00. Trebuie respectate însă măsurile de protecție împotriva coronavirusului, relatează Realitatea PLUS.

 

Cele mai importante reguli de care trebuie ținut cont în noaptea de Înviere:

– circulaţia persoanelor este permisă între orele 20:00 – 05:00
– sunt interzise petrecerile
– cluburile, discotecile şi barurile rămân închise
– hotelurile sunt deschise la 70% din capacitate
– la restaurantele din hoteluri pot merge doar clienții acestora
– masca este obligatorie atât în spații închise, cât și deschise
– este interzisă formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii

 
Articolul precedentCancelaria Sfântului Sinod – Recomandări pentru bisericile ortodoxe pentru organizarea slujbelor de Paște
Articolul următorPeste 1.000 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor ocazionate de Învierea Domnului