Cei trei preoţi trimişi în judecată de DNA pe motiv că l-ar fi şantajat pe episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, au scăpat vineri de controlul judiciar.

Curtea de Apel Iaşi a admis vineri cererea de înlăturare a măsurii preventive a controlului judiciar în cazul lui Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu. În aceste condiţii, preoţii se pot întoarce să slujească în parohiile lor.

Amintim că, în urmă cu aproximativ un an, Sebastian Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, şi Răzvan Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, din judeţul Vaslui, au fost trimişi în judecată de DNA, sub acuzaţia de șantaj.

În perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. În aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați în intervalul 12 – 14 iunie 2017, cu precizarea că aceștia au pretins doar suma de 50.000 de euro, fără vreo altă «avansare»“, au spus cei de la DNA.
Anchetatorii au susţinut, de fapt, că cei trei l-ar fi şantajat pe episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, cu posibile imagini compromiţătoare ce ar fi urmat să fie date publicităţii.
Articolul precedentProtest spontan la un mare spital din Iaşi
Articolul următorVictorie pentru CSM Politehnica, în Turcia (VIDEO)