Guvernul va aproba vineri o Ordonanţă de Urgenţă care va aduce unele modificări necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
El a participat la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti şi a fost întrebat la plecare, de jurnalişti, ce ministere vor primi mai mulţi bani la rectificare.
“Voi avea o declaraţie de presă în cursul zilei de astăzi (joi, n.r.), în care voi prezenta toate detaliile rectificările bugetare, fără nimic de ascuns. Mâine va fi în şedinţă de Guvern, o ordonanţă de urgenţă care modifică ce este nevoie pentru a pune în aplicare această rectificare bugetară”, a spus ministrul, potrivit agerpres.
Cîţu a fost întrebat de jurnalişti dacă ordonanţa va fi una pentru prorogarea termenului de majorare a pensiilor din legea existentă, dar ministrul a refuzat să răspundă.
El a mai spus că la această rectificare mai mulţi bani se vor duce către sănătate şi investiţii.
Sursa: Realitatea Financiara