Încă 30 de proiecte depuse în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost selectate pentru finanțare – a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Atilla.

Astfel, 15 instituții de învățământ, 8 clădiri administrative, 3 edificii socio-culturale, 2 unități de sănătate și 2 blocuri de locuințe au fost incluse în lista celor care pot primi finanțare odată ce autoritățile locale depun documentele necesare. Clădirile sunt din București, Argeș, Botoșani, Dolj, Ialomița, Iași, Sibiu, Teleorman, Tulcea și Vaslui, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 856 de milioane de lei.

Acestea se adaugă primelor 50 de proiecte selectate pe 1 martie, în valoare de 738 de milioane de lei, și, în urma includerii pe Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentația necesară pentru încheierea contractelor de finanțare. Odată încheiate aceste contracte, întrucât finanțarea este asigurată din fonduri publice, se va derula procedura de achiziție publică, iar ulterior pot începe lucrările de consolidare.

După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării derulează Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate și autoritățile locale nu vor fi nevoiți să restituie banii.

În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanțare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCseke Attila: suplimentăm numărul experților tehnici pe siguranță seismic
Articolul următorMApN a RETRAS proiectul prin care extindea numărul specialilor: decizie crucială