Primarul Iașului, Mihai Chirica, a semnat o dispoziţie prin intermediul căreia sunt aprobate manifestările cu caracter social-cultural ce vor avea loc pe domeniul public până la sfârşitul anului.

În zona Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, în perioada 15 – 23 decembrie, va avea loc acţiunea caritabilă „Împodobim împreună“. „Participanţii vor «adopta» un brad pe care îl vor împodobi cu resurse proprii şi-l vor dona către diverse instituţii sociale“, se arată în dispoziţia primarului. În aceeaşi zonă, însă doar pentru acest sfârşit de săptămână, se va desfăşura Târgul „Tradiţii pe Uliţa Lăpuşneanu“, târg unde vor fi comercializate produse de artizanat.

Pe 14 decembrie este programat un festival folcloric intitulat „Datini şi obiceiuri de iarnă“. În cadrul acestui eveniment va avea loc şi o paradă a ansamblurilor participante pe traseul esplanada Palatul Culturii – bld. Ştefan cel Mare – Piaţa Unirii – Casa de Cultură a Studenţilor în intervalul orar 10 – 10:45. Ansamblurile folclorice vor ţine spectacole în Alexandru cel Bun (14 decembrie, orele 11 – 13, Piaţa Voievozilor), Nicolina (14 decembrie, orele 12 – 14, Parc Nicolina) şi în Tătăraşi (15 decembrie, ora 12, esplanada Oancea). Ultimul eveniment menţionat în dispoziţia primarului este spectacolul dedicat Revelionului din 31 decembrie, cu începere de la ora 21:30. Deocamdată, municipalitatea nu a anunţat cine vor fi artiştii care vor urca pe scena ce va fi amenajată în faţa Palatului Culturii.

Articolul precedentAproape 300 de milioane de euro, pentru concesionarea Aeroportului Iași
Articolul următorSchimbare de director la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi