Copilării furate și inimi înghețate în case sărăcăcioase, într-o luptă continuă cu tălpile goale pentru bucata de pâine! Este Realitatea de lângă tine! Realitatea lui 2021!
În satele României, nici pandemia, nici tehnologia nu mișcă parcă timpul. Totul e încremenit în lipsuri. Începem campania Realității cu povestea lui Florin din satul Talpa, aflat la 100 km de Capitală. La 16 ani, Florin este de o maturitate și o înțelepciune care pur și simplu te fac să amuțești. N-a văzut marea niciodată, dar nici nu-și dorește. Vacanțele sunt, spune el, o risipă de bani. Iar Florin își dorește, dacă i-ar avea, să-i folosească pentru lucruri cu adevărat importante – să repare casa familiei și să urmeze liceul.
Donații de alimente și bunuri se pot trimite pe următoarea adresă: Strada Parcului 17, Oraș Videle, Teleorman. Bani se pot dona și în următorul cont, deschis la BCR de Protoieria Videle: RO 30 RNCB 0248 0123 1511 0011. Precizați “pentru familia CÂRSTEA”.