Primăria Iași a anunțat că a reluat de ieri distribuirea alimentelor din Programul pentru Școli al României (așa-numitul „Program Laptele și Cornul”) în unitățile de învățământ preuniversitar din oraș. De produse vor beneficia 29.523 de copii din grădinițele cu program normal și unitățile de învățământ primar și gimnazial din Municipiul Iași, atât de stat, cât și privat.

“Pentru produsele incluse în program (batoane / biscuiți, lapte UHT și mere) municipalitatea a organizat o procedură de achiziție publică prin negociere directă pentru 18 loturi (șase zone ale orașului x trei tipuri de produse). Astfel, batoanele / biscuiții vor fi livrate zilnic, de luni până vineri, de către asocierea Agropan Impex SRL Iași – Patisgal SRL Galați, contra unei sume de 1.535.156 lei, fără TVA. Cutiile de lapte UHT vor fi distribuite de LaDorna SA, contra unei sume de 2.361.840 lei, fără TVA, în zilele de luni, marți și miercuri. În zilele de joi și vineri, Mărul de aur SRL Vaslui va distribui mere, conform unui contract în valoare de 1.080.000 lei, fără TVA.”, se arată în comunicatul Primăriei.

În prezent, Primăria Municipiului Iași organizează o licitație pentru încheierea unui acord – cadru pe trei ani pentru derularea Programului pentru Școli al României, procedura vizând 18 loturi (șase zone ale orașului x trei tipuri de produse). Licitația are o prevedere bugetară de 18.289.982,24 lei, fără TVA, iar deschiderea ofertelor va avea loc pe 25 ianuarie.

Cele trei contracte menționate care vizează distribuirea produselor de panificație, laptelui și merelor sunt valabile începând de luni, 14 ianuarie, până la încheierea acordului – cadru pe trei ani urmărit prin licitația descrisă anterior, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2018 – 2019.

Articolul precedentS-a lansat „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”
Articolul următorCeremonie militară la 102 ani de la cea mai mare tragedie feroviară