Primarul municipiului Iași, Miahi Chirica, lansează critici dure la adresa USR-ul pe care îl acuză că se opune realizării Autostrăzii Iași- Tg. Mureș. Într-o postare pe Facebook, edilul îi acuză pe cei de la USR că promovează o politică neomarxistă și le spune să le fie rușine celor care n-au votat aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii.
”De ce se opun useriștii autostrăzii Iași – Tg. Mureș?
Atâta vreme cât n-am șovăit să mă lupt cu ghinionul României, Liviu Dragnea, atunci când acesta a decis să ignore proiectul autostrăzii A8, lupta cu voi, useriști care vă opuneți acestui proiect îmi va fi cu mult mai ușoară! Nu pot să cred că mai există, în anul 2020, oameni politici care să-și bată joc de cea mai săracă regiune din România, nu pot să înțeleg că aveți atâta lipsă de bun simţ să reveniti acasă cu buzunarele pline şi din banii românilor din Moldova, în condițiile în care, cu nesimțire, îi condamnați la sărăcie. Iar dacă totuși existaţi, vă anunț că voi deveni cel mai aprig adversar al vostru.
Dar USR din Moldova nu este la prima abatere de acest fel. Nu cu multă vreme în urmă, un proaspăt userist, Marius Bodea, a încercat să blocheze cea mai mare investiție de la Iași și din Moldova – Spitalul Regional de Urgență (vezi facsimil), care a fost întârziat cu cel puţin un an de zile! Iată că se dovedeşte că cine se aseamănă, se adună.
Tuturor senatorilor USR care n-au votat aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș le transmit să le fie rușine.
Şi le fac o promisiune: politica neomarxistă pe care o promovați la fel ca partidele extremiste și anarhiste din Europa nu va avea succes în România și nu va deveni una dintre tințele activității mele politice pentru că românii își doresc o Românie normală și prosperă, nu una în care extremele fac agenda publică.
O repet: parteneriatul meu cu PNL are în vedere atât lupta pentru proiectele Iașului și ale Moldovei, cât şi lupta împotriva dușmanilor Iașului și ai Moldovei”, este postarea primarului Mihai Chirica pe o rețea de socializare.
Senatul a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 105/2020 pentru completarea Legii 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii, iar senatorii USR, cu excepţia lui Dan Lungu, s-au abţinut de la vot.
Iniţiativa legislativă pentru aprobarea OUG privind construirea Autostrăzii Unirii este în procedură de urgenţă, iar Camera Deputaţilor este for decizional pentru proiect.