Bărbatul a fost prins cu 103 km/h într-o zonă limitată la numai 50 km/h. La controlul actelor, a fost chemată, la un moment dat, şi ambulanţa.

 

Judecătorii păşcăneni s-au dat peste cap pentru a restitui unui cetăţean permisul reţinut de poliţişti pentru depăşirea vitezei legale. Şoferul îşi recunoscuse fapta, dar ceruse clemenţă, invocând situaţia limită în care s-ar fi aflat. Faptele s-au petrecut în dimineaţa zilei de 14 iunie a anului trecut, pe când A.E. se îndrepta spre Iaşi dinspre Târgu Frumos, împreună cu soţia sa, în vârstă de 68 de ani şi suferind de un handicap ce necesită supraveghere medicală continuă. Conform declaraţiei şoferului, soţiei sale i se făcuse rău, aşa că se grăbea să o ducă acasă pentru a-i administra tratamentul necesar. Încercase să conducă cu o viteză de până la 100 km/h tocmai pentru a evita producerea unui accident sau reţinerea permisului. La Sârca însă, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere care i-a adus la cunoştinţă faptul că se deplasa cu 103 km/h, reţinându-i permisul şi aplicându-i un avertisment.

În timpul discuţiilor cu poliţiştii, starea femeii s-a agravat, aceasta primind îngrijiri de la oamenii legii până la sosirea ambulanţei, scrie ziaruldeiasi.ro. În faţa instanţei, bărbatul a mulţumit poliţiştilor pentru faptul că îi aplicaseră doar un avertisment, dar a cerut înapoierea permisului, întrucât starea de sănătate a soţiei sale impune deplasări frecvente. În analiza dosarului, magistraţii Judecătoriei Paşcani nu au putut decât să constate că A.E. nu nega faptul că se deplasa în localitate cu o viteză ce o depăşea pe cea legală cu 53 km/h. Procesul verbal era legal întocmit, neexistând niciun motiv de a fi declarat nul. Nici Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa europeană, consultată intens de judecători, nu a oferit argumente în favoarea lui A.E. Acestuia nu îi fusese încălcat în niciun fel dreptul la apărare.

 

Magistraţii au reuşit în cele din urmă să găsească o neregulă. „În procesul verbal nu sunt trecute numărul aparatului radar, nici numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care acesta ar fi fost montat, mai exact nu se menţionează niciun fel de date despre aparatul radar care ar fi înregistrat viteza cu care se deplasa autovehiculul condus de către petent, astfel că nu există posibilitatea pentru instanţa de judecată să verifice dacă aparatul respectiv are sau nu verificarea metrologică la zi. În aceste condiţii, instanţa este în imposibilitatea de a verifica dacă viteza autovehiculului condus de către petent a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic”, au reţinut judecătorii, care au dispus anularea procesului verbal. 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentNoi măsuri pentru românii care beneficiază de ajutor social
Articolul următorENISA: Nou instrument “SecureSME Tool” este un pas către securizarea viitorului digital al IMM-urilor