Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unor cetăţeni câte un permis de conducere şi un permis de şedere, documente ce s-au dovedit a fi false.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 28 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Germania.

 În data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Germania.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite, ocazie cu care asupra cetăţeanului din R. Moldova au descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova,  iar asupra celuilalt bărbat au descoperit un permis de conducere şi un permis de şedere, ambele cu însemnele autorităţilor din Polonia.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, s-au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

În legătură cu documentele cu însemnele autorităţilor din Polonia tânărul a declarat că în timp ce se afla în Germania, a procurat documentele de la un cetăţean ucrainean plătind suma de 1000 de euro pentru a-şi găsi un loc de muncă pe teritoriul acestui stat.

Cu privire la permisul de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova bărbatul a afirmat că în luna februarie a acestui an,  dorind să se angajeze ca şofer a procurat documentul prin intermediul reţelelor de socializare de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, plătindu-i suma de 200 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentToţi şoferii trebuie să ştie: Ce să NU faci când conduci pe ninsoare, gheaţă sau polei
Articolul următorPermis special pentru taxiuri la Aeroportul Iași