Magistraţii Curtea de Apel au reuşit să vadă probe incriminatoare acolo unde colegii lor de la Tribunal au apreciat că acestea nici măcar nu există. 

 

Doi ieşeni au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie, pentru trafic de persoane, după ce Tribunalul îi achitase, invocând faptul că rechizitoriul procurorilor DIICOT se bazează doar pe mărturiile victimelor, fără a aduce alte probe. 

Nu de aceeaşi părere au fost şi colegii judecătorilor de la instanţa superioară, care au decis condamnarea drastică a celor doi la mai bine de un an şi jumătate după ce fuseseră achitaţi. Au fost judecătorii Tribunalului superficiali, sau cei ai Curţii de Apel prea severi? Peste toate, traumele îngrozitoare ale unor minore efectiv răpite din Iaşi, nevoite apoi să întrețină raporturi sexuale şi cu câte 10-15 bărbaţi pe noapte. 

 

Cristian Bulgariu şi Mihaela Chelariu au fost trimişi în judecată în 2017. Conform rechizitoriului DIICOT, cei doi au racolat în 2015 trei tinere din Iaşi, oferindu-le locuri de muncă în străinătate. Una dintre fete abia împlinise 18 ani, aflându-se până atunci în sistemul de protecţie al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială. Prima fată, E.E., a reclamat că ar fi fost dusă în Grecia, în oraşul Schimatari din apropierea Atenei, fiind obligată din prima seară să ofere servicii sexuale unui bărbat. A încercat după aceea să se sinucidă, tăindu-şi venele, dar a fost salvată de unul dintre proxeneţi. A fost exploatată sexual timp de două luni, având şi 15 clienţi zilnic. După două săptămâni, ar mai fi fost adusă încă o fată, F.F., căreia i se promisese un post de ajutor de bucătar. În majoritate, clienţii fetelor erau indieni sau pakistanezi. Au reuşit să fugă, refugiindu-se la un fost client pakistanez, care le-a găzduit o vreme, până au putut să se întoarcă în ţară. Celei de-a treia fete, G.G., i s-ar promis o slujbă de chelneriţă într-un bar din Germania. A fost dusă însă într-un bordel din Düsseldorf, fiind obligată să se prostitueze. Şi ea a fugit din bordel ajutată de un client, fiind ulterior preluată de o asociaţie germană de ajutor. Ajunsă la Iaşi, ea s-a întâlnit din nou cu cei doi proxeneţi, care au preluat-o din nou şi au obligat-o să se prostitueze în zona Gării Nicolina. După patru zile, ar fi fost salvată de mama ei. Victima fusese depistată, legitimată şi sancţionată în mod repetat de patrulele de ordine publică în timp ce racola clienţi, fără ca poliţiştii să-şi fi pus problema că este vorba de o tânără obligată să se prostitueze.

Magistraţii Tribunalului au considerat că mărturiile celor trei fete nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie, nefiind coroborate cu alte mijloace de probă. Martorii nu ar fi putut confirma comportamentul violent al inculpaţilor faţă de victime şi nu s-ar fi demonstrat nici că cei doi ar fi încasat sume de bani de pe urma presupuselor victime. De asemenea, declaraţiile date de fete în faţa instanţei nu ar fi concordat cu cele date anterior în faţa procurorilor. Soluţia de achitare a fost atacată de procurorii DIICOT, aceştia apreciind că judecătorii au citit rechizitoriul pe sărite. Citește continuarea

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentALERTĂ: Link malițios distribuit prin Facebook Messenger
Articolul următorANAF urmează să publice “lista ruşinii”