La data de 11 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au depistat, în municipiul Iaşi, un bărbat de 41 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism, ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă.
Astfel, în urma controlului efectuat, în autoturism au fost identificate 5.000 de ţigarete, disimulate într-un recipient de plastic tip butoi.
Ţigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Sursa: Realitatea de Iasi