Agenții din cadrul Postului de Poliţie Miroslava au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de doi ani și şase luni de închisoare, emis de Judecătoria Iaşi pe numele unui bărbat condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Astfel, în noaptea de 15 spre 16 martie, acesta a acordat sprijin altor doi bărbați, care au pătruns, prin forțarea ușii, în două magazine din comuna Miroslava, de unde au furat bunuri în valoare de 2.300 de lei.
Pe baza mandatului de executare a pedepsei, acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Iaşi.