Agenții din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat două activităţi preventive la Colegiul Naţional, din municipiul Iaşi.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au descris fenomenele de bullying şi cyberbullying, cauzele apariţiei acestora, formele de agresiune întâlnite în şcoli şi pe internet, rolul anturajului şi influenţele asupra comportamentului minorilor.
De asemenea, au fost transmise aspecte legate de educaţia juridică, precum explicarea termenului de „infracţiune”, ce implică răspunderea contravenţională şi penală a minorilor.
Au fost purtate discuţii referitoare la cazuri concrete, cu precizări privind modul de reacţie. La activități au participat 250 de elevi şi nouă profesori.