În perioada 7-8 iunie, la Iași, va avea loc Forumul de Transplant „Right Kidney for the Right Recipient“, un eveniment care se adresează profesioniştilor din domeniul transplantului renal din sud-estul Europei.
Evenimentul, care se află la prima ediţie, va avea loc la Hotelul Internaţional din Iaşi, urmând să fie abordate teme care fac referire la incompatibilităţile şi alte complicaţii care apar între donatori şi primitori, provocările actuale ale programului de transplant renal, imunosupresie şi biomarkeri sau histologia transplantului.
Pe lângă prezenţa a 14 speakeri internaţionali din domeniu, din Marea Britanie, Italia, Franţa, Olanda, Belgia şi Austria, participanţii vor putea beneficia de transmisia live a unei intervenţii făcute în premieră la Iaşi, fiind vorba despre un transplant renal cu abordare laparoscopică. Acesta va avea loc în prima zi a evenimentului, pe 7 iunie, de la ora 9.00.
Ideea evenimentului a plecat de la doi ieşeni, dr. Gabriel Oniscu, chirurg absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi care profesează în Edinburgh, şi de la prof. dr. Adrian Covic, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie.
Evenimentul este organizat de Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN) împreună cu Societatea Europeană a Transplantului de Organe (ESOT).