Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Stânca au descoperit, ascunse asupra a doi cetăţeni moldoveni, cinci cărţi de identitate false care urmau a fi folosite în Germania.
Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au ajuns recent, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii granței, pe sensul de intrare în ţară, ca pasageri în două autoturisme cu destinaţia Germania, S.I., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani şi C.T., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 36 de ani.
În momentul solicitării actelor de identitate, agenții au descoperit asupra celor doi bărbaţi, ascunse și nedeclarate, cinci cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române.
Așadar, cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că actele în cauză sunt false.
Bărbaţii au declarat că actele de identitate au fost procurate de la un conațional, plătind suma de 200 de euro pentru fiecare, și urmau să fie folosite pe teritoriul Germaniei, pentru ocuparea mai facilă a unor locuri de muncă.
Acum, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile care se impun.