O parte dintre consumatorii vulnerabili de energie ar putea rămâne fără ajutor la plata facturilor, din cauza prevederilor cuprinse în noua lege. Avertismentul vine din partea furnizorilor, care spun că sistemul propus de guvern este nerealist, deoarece companiile de energie nu pot verifica declarații pe proprie răspundere.
Problema de fond invocată de furnizorii de energie se referă la prevederile cuprinse în noua lege a energiei, potrivit cărora companiile trebuie să adune date despre românii ce ar urma să beneficieze de diverse forme de sprijin la plata facturilor pe criterii sociale.
Este vorba de familiile monoparentale sau cele cu trei copii, de la care furnizorii ar trebui să colecteze cereri și declarații pe proprie răspundere privind situația socială.
Furnizorii susțin că un astfel de sistem le-ar crea mari probleme și că guvernul, prin intermediul autorităților locale, ar trebui să gestioneze astfel de date, pentru că la acest nivel există deja informațiile necesare.
“În ceea ce priveşte selecţia beneficiarilor, dacă nu se poate face o revenire, pentru că avem această schemă de ajutor direct, promovată de Ministerul Fondurilor Europene, selecţia pe declaraţii pe propria răspundere va introduce o mare problemă. Nu contestăm, pentru că nu ai cum să identifici un beneficiar la nivel furnizorului, dar declaraţia pe propria răspundere este o declaraţie pe care furnizorul o depozitează cel mult. Dar răspunderea pentru veridicitatea informaţiei trebuie să fie a statului român, iar dacă se găsesc situaţii neconforme, statul are legi în vigoare care îi oferă instrumentele necesare pentru a recupera acel beneficiu. Nu poate furnizorul să îndeplinească aceste activităţi. Fiind vorba de bani publici, acestea trebuie îndeplinite de statul român prin instituţiile de resort”, a declarat Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), potrivit Agerpres.
Companiile mai atrag atenția că potrivit schemei propuse, există și riscul ca persoane ce ar avea dreptul să beneficieze de facilitățile prevăzute de guvern să nu poată completa formularele necesare obținerii acestora.