La data de 07 februarie a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, în timp ce desfășurau activități specifice pe D.J. 248 A, com. Țibana, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui auto.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, astfel că polițiștii au procedat la urmărirea acestuia.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 28 de ani din com. Țibana.
S-a procedat la verificarea autoturismului, polițiștii depistând în portbagajul acestuia cablu telefonic și un fierăstrău de mână.
Tânărul a declarat faptul că în noaptea de 06/07.02.2023, în intervalul orar 20:00-02:00, ar fi sustras de pe raza com. Popricani cablul telefonic.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că, acesta împreună cu alt tânăr ar fi sustras 870 metri de cablu de telefonie, cauzând un prejudiciu de peste 9.000 lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 07 februarie 2023, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore şi introduși în Arestul I.P.J. Iaşi.
La data de 08.02.2023, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu propuneri legale.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat”.
Sursa: Realitatea de Iasi