O tânătă de 23 de ani, din Iaşi, e cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului după ce, recent, şi-ar fi abandonat pe stradă cei doi copii, unul de câteva luni, celălalt mai mic de doi ani, ea revenind după două zile la spital, unde copiii fuseseră duşi şi internaţi. 

Conform Poliţiei Judeţene Teleorman, agenţii din Alexandria au întocmit un dosar penal şi fac cercetări pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului după ce, sâmbăta trecută, în jurul orei 17.00, un trecător a anunţat autorităţile despre faptul că a găsit doi copii abandonaţi pe o stradă din municipiul Alexandria.

Cei doi copii au fost găsiţi pe o stradă din spatele Spitalului Judeţean din Alexandria, ei fiind preluaţi de către un echipaj de la Ambulanţă şi duşi la spital, unde au rămas sub supraveghere medicală.

Ulterior, mai exact luni seară, la spitalul din Alexandria a mers o femeie de 23 de ani, din Iaşi, care a spus că este mama copiilor.

Marţi, femeia a fost audiată de către poliţiştii din Alexandria, care vor să stabilească motivele pentru care cei doi copii au fost abandonaţi.

 

Articolul precedentSorina Pintea, la Iaşi: “În martie, Centrul de Arşi va fi dotat”
Articolul următorSuspiciune de pestă porcină, la frontieră: porc găsit mort pe Prut