Poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au găsit la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes-Benz GLA, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.
Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni a ajuns recent, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Viorel S., moldovean în vârstă de 42 de ani, conducând o autoutilitară cu platformă pe care transporta un autoturism marca Mercedes-Benz GLA.
Cu ocazia verificărilor efectuate, agenții au constatat că autoturismul transportat figurează ca fiind furat, semnalare introdusă de către autoritățile din Germania.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a preluat autoturismul împreună cu documentele acestuia de la un bărbat din municipiul Ploieşti, urmând să-l transporte în Republica Moldova.
Acesta a mai declarat că nu avea cunoştinţă că mașina figura ca fiind furată. În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 125.510 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.