Varianta Omicron a coronavirusului este extrem de infecţioasă şi se transmiste pur şi simplu prin aer, ceea ce face ca distanţa de siguranţă de un metru şi jumătate să nu ne ajute prea mult, a afirmat doctorul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

”Până la Omicron noi vorbeam despre faptul că SARS-CoV-2 se transmite prin picăturile de salivă de la strănut sau tuse. De altfel, distanţa de siguranţă de un metru şi jumătate – doi metri a fost stabilită ca fiind cea pe care picăturile o pot parcurge până cad pe pământ. În cazul Omicron s-a demonstrat că se poate transmite fără a avea nevoie de acele picături. Se transmite pur şi simplu prin aer, ceea ce face ca această distanţă de siguranţă să nu ne ajute prea mult. Însă foarte importantă este ventilarea spaţiilor închise şi purtarea corectă a măştii. În literatura de specialitate este descris un caz în care transmiterea de la o persoană la alta s-a făcut fără ca acestea să fie în contact. Pur şi simplu o persoană s-a aflat într-o încăpere, într-un birou, a ieşit, iar o alta a intrat după aceasta la câteva zeci de minute, fără să fi existat în prealabil o aerisire a spaţiului, virusul era în aer, l-a luat şi s-a infectat”, a explicat doctorul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, pentru ziare.com. 

Specialistul subliniază însă că ”riscul de a face Covid este un risc individual”. 

 

„Vom constata la un moment dat că sunt persoane care nu s-au vaccinat niciodată locuiesc cu persoane care poate s-au infectat de mai multe ori şi nu s-au îmbolnăvit niciodată. Dar nu putem să extrapolăm de la nivel individual la populaţii întregi. Însă este necesar să folosim datele populaţionale obţinute din studiile clinice pentru vaccinuri pentru a putea recomanda vaccinarea pentru că este clar că aceasta scade toate riscurile”, a mai explicat medicul.

Articolul precedentÎncă o lovitură în bugetul românilor. Cresc din nou dobânzile calculate în funcție de ROBOR
Articolul următorTanczos Barna: ”Inspectorul Pădurii a devenit principalul element care oferă posibilitatea oricărui cetăţean să verifice orice transport, în orice oră în orice loc din ţară”