Opera Naţională Iaşi a susţinut sâmbătă seară un spectacol grandios în aer liber. „Magia serii în sunet şi lumină“, ediția a VIII-a, de pe esplanada Teatrului Național din Iași a putut fi urmărită de cele câteva mii de persoane venite la spectacol pe ceșe opt ecrane gigant montate în parc.

Ieşenii au avut ocazia să asiste la un spectacol complet, ce a cuprins mai multe momente susţinute de soliştii, baletul, corul şi orchestra Operei Naţionale Iaşi (ONRI), aflată sub bagheta dirijorului de renume internațional Alessandro Cedrone.

De asemenea, au putut fi admirate o parte dintre coregrafiile semnate de artista emerită Ileana Iliescu, ,,Valsul florilor” (Piotr Ilici Ceaikovski – Spărgătorul de nuci) și „Dansurile Polovţiene” (Alexandr Borodin – Cneazul Igor) fiind doar două dintre momentele speciale susținute de balerinii Operei Iași.

Reprezentaţia de sâmbătă seară a marcat, în mod oficial, începerea stagiunii 2018-2019 a Operei Naţionale Române din Iaşi și reprezintă cadoul pe care an de an colectivul instituției îl oferă comunității ieșene.

Articolul precedentPeste 1.200 de joburi, disponibile pentru şomerii ieşeni
Articolul următorExpoziţie organizată de Muzeul Literaturii Române din Iaşi, în Franţa