Proiectul MOLDOVA CENTER a fost premiat cu “Best Office Architecture / 5***** Project” la EUROPEAN PROPERTY AWARDS, în cadrul ceremoniei care a avut loc la Royal Lancaster, în Londra, pe 25 octombrie 2018.

Premiile INTERNATIONAL PROPERTY AWARDS recompensează profesioniştii din domeniul imobiliar rezidenţial şi comercial din întreaga lume, care dobândesc astfel o recunoaştere internaţională în domeniul în care activează.

Competiţia este în al 25-lea an şi se desfăşoară pe următoarele regiuni: Africa, Asia – Pacific, Arabia, Canada, Caraibe, America Centrală şi de Sud, Europa, Marea Britanie şi SUA.

European Property Awards sunt jurizate de o echipă formată din 80 de experţi. Criteriile de evaluare sunt centrate pe design, calitate, servicii, inovaţie, originalitate şi grijă pentru mediu.

Proiectele MOLDOVA CENTER – Iaşi şi RESIDENCE LUXURIA DOMENII – Bucureşti, realizate de firma de arhitectură “Vlad Simionescu & Asociaţii Arhitecţi”, au fost premiate în cadrul acestei competiţii. Vlad Simionescu & Asociaţii Arhitecţi, reprezentaţi de doamna arh. Raluca Buzdugan, s-au aflat astfel printre laureaţii europeni din domeniu.

Premiul „Best Office Architecture / 5 Star Project” obţinut de Moldova Center confirmă designul atent realizat de echipa de arhitecţi, integrarea în peisajul urban al oraşului, dar mai ales funcţionalitatea clădirii, testată şi dovedită zi de zi.

Structura clădirii, etajele spaţioase – peste 2.300 de metri pătraţi pe etaj, precum şi dotările tehnice de ultimă ora redefinesc conceptul de spaţiu de lucru şi permit individualizarea spaţiilor pentru fiecare chiriaş.

Gândită cu grijă până la cel mai mic detaliu, Moldova Center este o clădire „inteligentă”, care răspunde aşteptărilor utilizatorilor săi şi le asigură un foarte bun grad de confort şi productivitate.

O atenţie deosebită a fost acordată calităţii materialelor şi echipamentelor puse în operă, eficienţei energetice şi sustenabilităţii clădirii.

Moldova Center este astăzi recunoscută ca un model pentru clădirile de birouri de clasa A, precum şi ca un etalon pentru dezvoltarea sustenabilă.

 

Moldova Center: www.moldovacenter.ro ; www.vimeo.com/292107451
Site oficial pentru competitie: www.propertyawards.net

European 2018

Articolul precedentPercheziţii la suspecţi de contrabandă din Iaşi
Articolul următorProtest spontan și al angajaților Fiscului ieșean