O femeie și-a aruncat de la balcon cei doi copii, noaptea trecută, la Botoșani. Unul dintre micuți a murit iar celălalt este în stare gravă. Ulterior, femeia a amenințat că se aruncă și ea. Autoritățile au intervenit și femeia a fost coborâtă în singuranță și ulterior internată la Psihiatrie

Un caz șocant a avut loc în municipiul Botoșani, unde o mamă și-a aruncat pe geam doi dintre copiii săi, în vârstă de 3 și 5 ani. Unul dintre micuți a decedat la spital, iar celălalt este în stare critică. Femeia, în vârstă de 28 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore și este acuzată de tentativă de omor și omor calificat. Motivul gestului său este necunoscut, dar se pare că ar fi suferit de depresie după ce a divorțat de soțul ei. Vecinii au fost martorii scenei îngrozitoare și au sunat la 112. Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. 

Iată comunicatul autorităților:

“La data de 20.08.2023, IPJ Botoșani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, și-a aruncat copii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, și amenință că se va sinucide.

Cei 2 minori au fost transportați la spital, în stare gravă.

La fața locului s-a deplasar un negociator, care a purtat discuții cu femeia.

Minorul, în vârstă de 2 ani, a decedat la spital. 

Femeia a fost coborâtă în siguranță si transportată la spital (sub supravegherea polițiștilor), pentru investigații medicale. 

Ulterior, aceasta a fost internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Botoșani. 

Cercetări în vederea clarificării împrejurărilor producerii evenimentului.”

 

 

O tânără de 23 de ani a făcut o tentativă de sinucidere, luându-și cei doi copii în brațe și sărind de la etajul unui hotel din Botoșani. Incidentul s-a petrecut la Hotel Tineret. Din nefericire, cel mai mic dintre copii, Vladimir, a decedat în urma căderii, în timp ce fratele său, Gabriel, se află în stare critică și a fost transferat la un spital din Iași.

Femeia, originară din Albești, Botoșani, venise duminică în oraș cu cei doi fii ai săi pentru a petrece timp în Parcul Mihai Eminescu. Însă, la sfârșitul zilei, și-a dat seama că nu mai are mijloace de transport pentru a se întoarce acasă și a decis să rămână peste noapte la hotel. Deși nu avea act de identitate, personalul hotelului a acceptat să o cazeze datorită stării sale emoționale.

După ce s-a cazat, femeia a luat decizia tragică de a sări de la etaj cu copiii în brațe. Deși ea a aterizat pe un acoperiș, copiii au căzut pe beton. Un paznic al hotelului a fost alertat de zgomot și a intervenit imediat, sunând la 112 și încercând să o convingă pe femeie să nu mai facă un alt gest extrem. După ore de negocieri, aceasta a fost adusă în siguranță și transportată la spital pentru evaluare psihiatrică.

Femeia a declarat că intenția ei nu a fost să le facă rău copiilor, ci să se sinucidă din cauza singurătății și a problemelor personale, menționând că este divorțată și că tatăl copiilor se află la București. Poliția a deschis o anchetă și a întocmit un dosar penal pentru tentativă de omor și omor calificat.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVremea 21 august. Vreme caniculară în toată țara