Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale și Secției I de Poliție au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunilor de furt și tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 13 iunie, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea unei societăți comerciale din municipiul Iași, acesta ar fi sustras 6.000 de lei din buzunarul unui bărbat de 86 de ani.

De asemenea, la data de 26 iulie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi smuls din mână portofelul unei femei de 65 de ani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 500 de lei.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Acesta urmează să fie prezentat cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă.

 

Articolul precedentGALERIE FOTO: Au fost finalizate lucrările de reabilitare ale Casei Dosoftei
Articolul următorFemeie în toată firea, prinsă cu marfă de contrabandă