Un ieşean s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraţilor, după ce a fost acuzat că a intrat în mod ilegal în conturile unui fost partener de afaceri. 

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Dan Rucsăndescu la pedeapsa rezultantă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, cu suspendare, pentru acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (40 de acte materiale).

„Astfel, instanţa obligă inculpatul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi sau în cadrul Direcţiei Exploatare Patrimoniu Iaşi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Confiscă de la inculpat suma de 6.420 de euro, obţinută în urma săvârşirii infracţiunilor. Constată că partea civilă şi-a recuperat prejudiciul“, au precizat magistraţii ieşeni. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Recent, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Rucsăndescu (de 31 de ani, din municipiul Iași).

Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2016 – mai 2017, Rucsăndescu și S.C. au avut o relație de afaceri, pe parcursul derulării acesteia persoana vătămată încredințându-i ieşeanului datele cardului bancar, un telefon mobil şi o cartelă telefonică prepay, pe care erau trimise codurile de acces şi orice alte parole în situaţia în care se efectuau plăţi online cu respectivul card.

Procurorii au adăugat că, în cursul colaborării dintre persoana vătămată şi ieşean, ulterior momentului în care persoana vătămată l-a anunţat pe Rucsăndescu referitor la încetarea colaborării, acesta din urmă ar fi luat hotărârea de a accesa sistemul informatic al băncii prin utilizarea fără drept a datelor de identificare care au permis folosirea cardului emis pe numele persoanei vătămate în scopul obţinerii de date informatice – transferul de sume de bani aparţinând persoanei vătămate în vederea efectuării de plăţi către diferiţi comercianţi, dar fără consimţământul persoanei vătămate.

„În perioada 16 – 23 mai 2017, la diferite intervale de timp, inculpatul a acționat în maniera descrisă anterior, în scopul obţinerii de date informatice – transferul de sume de bani aparţinând persoanei vătămate, în vederea efectuării de plăţi către diferiţi comercianţi cauzând în acest mod un prejudiciu în valoare de peste 6.000 de euro (40 de plăți)”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Oamenii legii au adăugat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că plăţile au fost efectuate de inculpat printr-un cont de PayPal – operator al unui sistem de plăți online care poate fi utilizat la cumpărarea de produse / servicii pe Internet.

 

Articolul precedentPoliţiştii şi jandarmii împânzesc străzile din judeţ la final de an
Articolul următorMembru al clanului Stănescu, pus să achite despăgubiri către statul român