O cisternă încărcată cu dioxid de carbon s-a răsturnat marți seara la Horlești.

„Autocisterna a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat într-o curbă, în sens opus de mers. Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei. Deocamdată traficul în zonă este blocat. S-a asigurat un perimetru de 300 de metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași Anca Vâjiac.

„Deocamdată nu rezultă că au fost scurgeri de dioxid de carbon. Avem două autospeciale pentru asigurare de măsuri specifice până când autocisterna va fi restabilită pe poziţie. Victimele sunt conştiente, au fost preluate de un echipaj de prim-ajutor şi un altul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan.

Drumul a fost închis de polițiști.

La fața locului sunt prezente mai multe echipaje de pompieri, polițiști și personal de la asistența rutier.

Cele două persoane din cisternă au fost răniți în urma accidentului și au fost duși la spital.

Articolul precedentPeste 20 de ambasadori, în vizită la Iaşi
Articolul următorPREMIERĂ în Iași: o licitaţie de artă