Reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au prezentat bilanțul activității desfășurate în cursul lui 2018.

În anul 2018, numărul cauzelor de soluționat de catre DIICOT Iași a fost de 1.165, dintre care 503 nou-înregistrate în perioada de referință, față de 1.277 de cauze, în 2017, dintre care 545 nou-înregistrate. Astfel, în 2018 s-a înregistrat o scădere cu 8,77% a cauzelor de soluționat și o scădere cu 7,71% a cauzelor nou-înregistrate, față de anul 2017.

În cadrul serviciului, la sfârșitul anului 2018 se aflau înregistrate în evidența pasivă 56 de cauze, comparativ cu sfârșitul anului 2017, când acest număr a fost de 36 de cauze, reprezentând o creștere cu 55,56%. Din numărul cauzelor de soluționat, ponderea cea mai însemnată au reprezentat-o cele având ca obiect infracțiunile de trafic de droguri (44% – 514 cauze din 1.165), urmată de cauzele având ca obiect infracțiuni informatice (32% – 378 de cauze din 1.165) și de cele având ca obiect infracțiuni de criminalitate organizată (9% – 101 cauze din 1.165)”, au precizat reprezentanții DIICOT Iași.

În cadrul serviciului ieșean, în 2018, au efectuat activitate de urmărire penală, în medie, nouă procurori, rezultând astfel o medie a dosarelor de soluționat de 129 de cauze de procuror, față de 182 de cauze de procuror în 2017. În ceea ce privește situația cauzelor soluționate în cursul anului 2018 au fost soluționate 549, față de 615, în 2017, respectiv un minus de 66 de cauze, reprezentând o scădere cu 10,73% față de 2017.

Raportat la același număr de procurori care au activat în cadrul serviciului în cursul anului trecut, rezultă că media dosarelor soluționate este de 61 de cauze de procuror în 2018, față de 88 de cauze de procuror, în 2017, reprezentând o scădere cu 30,68% în 2018. În cursului anului trecut, în 474 de cauze au fost adoptate soluții pe fond, față de 491 în 2017, reprezentând o scădere cu 3,46%, iar 75 de cauze au fost declinate sau reunite, față de 124 în 2017, adică o scădere cu 39,51% față de 2017”, au adăugat anchetatorii ieșeni.

Conform acestora, în 2018, în cauzele instrumentate de procurori au fost cercetate 1.362 de persoane, comparativ cu 2017, când au fost cercetate 914 persoane, ceea ce reprezintă o creștere cu 49%. Numărul de cauze rămase nesoluționate la finele anului 2018 a scăzut, de la 662, la finele lui 2017, la 616 cauze, reprezentând o scădere cu 6,95% și o medie de 68 de cauze de procuror rămase de soluționat.

De asemenea, în 2018, ponderea cauzelor rămase nesoluționate a fost de 52,87%, respectiv 616 din totalul cauzelor de soluționat (1.165 de cauze), față de 2017, când aceasta a fost de 51,84 %, ceea ce reprezintă o creştere de 1,04 %.

Mai mult, în 2018, prin rechizitoriu și acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost soluționate 61 de cauze, față de 70 în 2017 (o scădere cu 12,85%), cu 175 de inculpați trimiși în judecată, față de 282 în 2017 (o scădere cu 37,94%)

De remarcat este faptul că, în 2018, la nivelul Serviciului Teritorial Iași au fost înregistrate două soluții de achitare, comparativ cu anul 2017, când au fost înregistrate tot două soluții de achitare, dar privind trei inculpați.

 

Articolul precedentSală Polivalentă cu 15.000 de locuri, la Miroslava
Articolul următorTrei tineri, pedepsiţi de judecătorii ieşeni din cauza stupefiantelor