Liderul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi că “nu este sigur” dacă luptătorii acesteia vor continua să lupte în Ucraina, în timp ce continuă disputele sale cu Ministerul rus al Apărării, ultima fiind refuzul de a semna un contract cerut de acest minister, relatează Reuters.
Această grupare a fost în prima linie a asaltului asupra oraşului ucrainean Bahmut, pe care a reuşit să-l cucerească, dar cu preţul unor pierderi grele. Odată ce a ocupat oraşul, Wagner s-a retras de acolo pentru a-şi odihni trupele şi a predat poziţiile cucerite către trupele regulate ale armatei ruse, care în prezent se confruntă în acelaşi oraş cu o contraofensivă ucraineană ce ţinteşte în special flancurile şi în care armata ucraineană a înaintat mai mult de un kilometru, potrivit Kievului.
Tot timpul cât s-a desfăşurat asaltul asupra Bahmutului, Prigojin l-a acuzat pe ministrul rus al apărării Serghei Şoigu că a impus restricţii pentru livrările de muniţii destinate unităţii Wagner, care din acest motiv a pierdut inutil mulţi combatanţi. El le-a reproşat de asemenea ofiţerilor de rang înalt din Ministerul Apărării lipsa de leadership şi adoptarea unor tactici greşite care au avut ca rezultat o serie de eşecuri ale armatei ruse în campania militară lansată împotriva Ucrainei în februarie 2022.
“În ce priveşte viitoare acţiuni ale companiei militare private Wagner în Ucraina, nu sunt sigur că ea va mai activa din nou în Ucraina”, a indicat Prigojin, răspunzând unei întrebări adresate de o mass-media din Danemarca. Luptătorii Wagner au mai participat la operaţiuni militare în ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, unde încă mai au contracte.
Ministrul Şoigu a emis un ordin care le impune unităţilor de voluntari ruşi să semneze un contract cu Ministerul Apărării înainte de 1 iulie, ordin pe care el l-a justificat prin necesitatea unei mai bune integrări a unităţilor militare ruse care să favorizeze “abordări unificate” în executarea misiunilor de luptă.
Prigojin a reacţionat imediat afirmând că Wagner nu va semna niciun astfel de contract, pe care între timp, potrivit postului TV al armatei ruse, Zvezda, l-au semnat trei brigăzi şi patru unităţi de voluntari, precum şi gruparea cecenă Ahmat condusă de Ramzan Kadîrov.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că susţine aplicarea ordinului emis de ministrul Şoigu.