Creştinii catolici ieşeni vor porni într-o procesiune solemnă pe străzile Iașului astăzi, după ce anterior vor participa la Sfânta Liturghie de la ora 17.00, prezidată de episcopul de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel, marcând sărbătoarea „Trupul şi Sângele lui Cristos“.

Soborul de preoţi care i se va alătura în pelerinaj episcopului de Iaşi va susţine şi rugăciuni pentru oraş şi pentru ţară, iar procesiunea cu Preasfântul Sacrament, cu Sfânta Împărtăşanie, va începe la ora 18.

Traseul este următorul: stradela Trei Ierarhi, bd. Ştefan cel Mare, str. Anastasie Panu, str. Costache Negri cu întoarcere la catedrală pe str. Colonel Langa, în jurul orei 19.

Procesiunea din Iaşi era organizată şi înainte de 1948, pornindu-se de la catedrală şi până la capela surorilor „Notre-Dame de Sion“, unde se află acum porţiunea nerenovată a filarmonicii. După 1990, procesiunea a fost reluată şi respectă acelaşi traseu. Sărbătoarea „Trupule şi Sângele Domnului“ a fost instituită încă din 1246.

Articolul precedentFestival dedicat iei, în centrul Iașului
Articolul următorPosesorii de maşini electrice, scutiţi de plata parcării în Iaşi