Câteva sute de ieșeni au protestat sâmbătă seara, în Piața Uniriim împotriva coaliţiei de guvernare.
Protestatarii au intonat imnul național și au scandat „Nu se mai poate, vrem anticipate!“, „PSD eşti o lichea, România nu te vrea!“, „PSD eşti un gunoi, ne tragi ţara înapoi!“, „Tudorel eşti un gunoi, ne tragi Iaşiul înapoi!“, „Tudorel nu eşti ieşean, marş cu Dragnea-n Teleorman!“.
“De la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorităţi: să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice. Metodele şi acţiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene şi democratice şi aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de şansa de a sancţiona derapajele acestora”, scrie pe pagina de Facebook a protestatarilor.