Jandarmii ieșeni au fost nevoiți să intervină într-un centru de carantinare unde un bărbat a devenit recalcitrant și a provocat pagube materiale.
„Jandarmul aflat în serviciu la un centrul de carantină a solicitat în sprijin echipa de intervenție, deoarece un bărbat cazat în una dintre camerele de la parter a devenit recalcitrant și a spart un geam, fiind nemulțumit de faptul că stă în carantină.
S-a intervenit pentru restabilirea ordinii și aplanarea situației, persoana în cauză prezentând o tăietură superficială la mâna cu care lovise geamul.
După acordarea primului ajutor medical, persoanei în cauză i s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 lei și i s-au întocmit proces verbal de sesizare pentru infracțiunea de distrugere.
În momentul de față, la nivelul judeţului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituționalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza și asigurarea ordini publice la aceste centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este realizată pe bază de parteneriat între autorităţile locale, D.S.P. Iași şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin adresare directă, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112”, potrivit reprezentanților IJJ Iași.