Un individ a fost arestat de către judecători, după ce a fost acuzat de comiterea unei fapte abominabile.

Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele lui Constantin H.

Instanţa admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.I.C. şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului, în prezent reţinut în Arestul IPJ Iaşi, cercetat sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de viol, pe o durată de 30 de zile”, au precizat judecătorii ieşeni.

Decizia instanţei a fost deja contestată de către individ, urmând ca instanţa superioară să decidă dacă acesta va rămâne sau nu arestat preventiv.

Anchetatorii au precizat faptul că, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2018, suspectul în vârstă de 21 de ani, din comuna Ion Neculce, ar fi bătut la uşa bătrânei de 77 de ani, care iar fi deschis, după care individul ar fi împins victima şi ar fi batjocorito cu sălbăticie de nedescris.

Oamenii legii au adăugat că, după ce şia agresat victima, individul ar fi plecat de la faţa locului.

Surse judiciare susţin că nu se ştie dacă suspectul ar fi fost băut în momentul în care ar fi comis fapta. După incident, femeia a anunţat totul la Poliţie, iar oamenii legii au pornit în căutarea lui, el fiind reţinut după aproximativ o zi.

Articolul precedentDeputat ieşean: “Despre aşa-zisa «reformă în Educaţie»…”
Articolul următorDepozit de ţigări de contrabandă, descoperit de poliţişti