Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat o tânără cu cetățenie filipineză care conducea un autovehicul deși nu avea acest drept pe teritoriul României.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat o tânără cu cetățenie filipineză care conducea un autovehicul deși nu avea acest drept pe teritoriul României.
În data de 11 iunie a.c., în jurul orei 15.15, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe DN 24C, stația auto Buruienești, un autoturism înmatriculat în România, condus de o tânără cu cetățenie filipineză, în vârstă de 36 de ani.
La controlul de frontieră, femeia a prezentat un permis de conducere provizoriu, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie. Potrivit legislației române, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deține un permis de conducere provizoriu valabil, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie (Provisional Driving Licence) constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
În cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Iasi