Medicul Tesloianu, acuzat că a modificat formularele de consimțământ

Medicul Tesloianu, acuzat că a modificat formularele de consimțământ
Procurorii mai susțin că o mare parte dintre aceste intervenții „nu erau necesare”
Medicul Dan Tesloianu de la Spitalul Sfântu Spiridon din Iași și alți medici din subordine ar fi falsificat formularele de consimțământ ale pacienților cărora le-ar fi implantat dispozitive medicale de la cadavre, acuză procurorii în referatul prin care au cerut arestarea medicului pentru 30 de zile.
În referatul anonimizat se arată că ”în perioada 2017 – august 2022 a implantat 238 de dispozitive extrase din cadavre, pentru care a utilizat accesorii din respectivele kituri de defibrilatoare tricamerale. (…) sau medici din subordine, la solicitarea acestuia, au alterat mai multe înscrisuri, respectiv formularele «Consimțământul informat al pacientului», prin adăugarea, ulterior semnării acestora de către pacienți, unui paragraf olograf, înainte de rubrica cu semnătura persoanelor în cauză și fără a le aduce la cunoștință, că bolnavii și-ar fi exprimat acordul prealabil pentru implantara unui dispozitiv extra din cadavre și/ sau efectuarea de modificări ulterioare pe FOCG (prin utilizarea de corectoare, rescriere și/ sau alte adăugiri) referitoare la implanturi de dispozitive extrase de la pacienți decedați”.
Procurorii mai susțin că o mare parte dintre aceste intervenții „nu erau necesare”, fiind efectuate fie în urma unor „diagnostice fictive”, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 11:48 - Iranul ridică tensiunea: avertisment dur pentru navele militare după negocierile ratate cu SUA
- 10:57 - Nicușor Dan, mesaj de Paște pentru români: „Binele poate vindeca o societate”
- 10:02 - Donald Trump: „Nu contează acordul cu Iranul. America câștigă oricum”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











