O studentă acuzată că şi-ar fi falsificat un abonament a scăpat de condamnare.
Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au decis să îi dea acesteia doar un avertisment.
„Instanţa dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpata Gavril Andra Ionela pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Aplică inculpatei un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni. Ia act că persoana vătămată Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin administrator special, nu s-a constituit parte civilă în cauză, ca urmare a recuperării prejudiciului”, au menţionat judecătorii ieşeni. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
Procurorii au dispus recent trimiterea în judecată a Ionelei Andra Gavril (23 de ani), sub acuzaţiile de fals material în înscriuri oficiale şi uz de fals.
Oamenii legii au precizat că, pe data de 18 ianuarie 2016, RATP Iaşi a sesizat Poliţia cu privire la faptul că, pe 10 ianuarie, în jurul orei 18.00, Andra Ionela Gavril a fost prinsă de controlorii Regiei călătorind cu tramvaiul pe traseul 13 şi cu un timbru studenţesc contrafăcut.
Astfel, incidentul a avut loc pe strada Palat, aproape de staţia Târgu Cucu, când controlorii au cerut legitimaţiile de călătorie la verificat şi au constatat că acel timbru studenţesc era contrafăcut. Ulterior, tânăra a fost amendată cu suma de 100 de lei de către reprezentanţii RATP, deoarece nu avea o legitimaţie de transport valabilă.
Anchetatorii au constatat că sesizarea celor de la RATP se confirmă şi că timbrul studenţesc ar fi fost contrafăcut după un document original, eliberat de Universitatea „Al.I. Cuza” pe numele tinerei, dar în cursul anului 2015.
Inculpata a recunoscut comiterea faptelor, declarând că este studentă la Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii «Al.I. Cuza», din Iaşi, context în care foloseşte mijloacele de transport public în comun având, în principiu, un abonament studenţesc pe toate liniile. Astfel, inculpata a avut o atitudine de recunoaştere a faptei de care este acuzată, manifestând regret faţă de comiterea acesteia”, a afirmat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Articolul precedentSuspectat de agresiune SEXUALĂ, din nou în vizorul procurorilor
Articolul următorIohannis participă la deschiderea anului universitar la Iaşi