Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor anunţă că managementul Companiei Tarom a semnat contractul de leasing pentru achiziţia unui număr de nouă avioane noi – ATR 72-600, cu 72 locuri, care vor fi folosite pentru zboruri regionale (interne şi externe) şi vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă.

Tarom este în proces de înnoire a întregii flote şi primele 4 avioane ATR 72-600 vor ajunge cel târziu în prima parte a lunii februarie a anului viitor, iar restul aeronavelor vor fi primite pe parcursul anului 2020. Contractul de închiriere este semnat pe o perioadă de 10 ani.

Noile ATR-uri nu vor genera costuri suplimentare de operare, dar au o capacitate de transport crescută.

”Am văzut că în ultima perioadă, după ce a trecut prin mai multe ”turbulenţe”, compania naţională Tarom începe să îşi revină. De la prima mea discuţie cu actualul management al companiei am cerut ca întreaga atenţie să fie îndreptată spre rentabilizare. Trebuie să fie închise toate ”robinetele” prin care se pierdeau banii ce pot fi folosiţi pentru investiţii. Fiecare leu care este cheltuit de companie trebuie să contribuie la redresarea ei”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Articolul precedentAu vrut să-și pună capăt zilelor chiar de Crăciun
Articolul următorSecție de anestezie și terapie intensivă (ATI) ultramodernă la Spitalul Clinic de Urgență “Prof.dr. Nicolae Oblu” – FOTO