ANM a emis un cod roșu de viscol în luna noiembrie, o situație rar întâlnită în istoria recentă a țării. Acest eveniment meteorologic neașteptat a stârnit discuții și întrebări în rândul populației, iar Florinela Georgescu, directorul de prognoză ANM, oferă lămuriri privind ceea ce ne așteaptă în perioada următoare, în special având în vedere că există un nou ciclon care se îndreaptă spre România.
Florinela Georgescu, director de prognoză la Administrația Națională de Meteorologie, a oferit o explicație detaliată a cauzelor ce au condus la fenomenul de ninsori abundente și viscol care au lovit România și a provocat probleme și dificultăți în numeroase regiuni ale țării.
Georgescu a subliniat importanța înțelegerii fenomenelor meteo extreme pentru a putea lua măsuri adecvate de precauție și siguranță. În plus, ea a atras atenția asupra unui nou ciclon care se apropie dinspre Europa și a oferit informații despre prognoza meteo și posibilele riscuri asociate, îndemnând populația să fie pregătită și să acționeze în consecință.
“În această noapte lucrurile rămân destul de complicate pe partea de est a țării, adică a Moldova, Dobrogea, în continuare, Dobrogea, dar și partea de sud a Olteniei și Munteniei. În toate aceste zone încă vor mai fi intensificări ale vântului, bineînțeles, cele mai ridicate valori la rafală în Dobrogea, în continuare partea de sud a Moldovei, dar și zona Carpaților Oriental și Meridionali.
Ținem cont de faptul că chiar dacă viteza la rafală este ceva mai mică decât a fost pe parcursul nopții trecute și în prima parte a zilei de astăzi există strat de zăpadă proaspătă în zonele acestea. Vor fi temperaturi foarte scăzute și pe ansamblu, o vreme severă. Intensificări le așteptăm să nu mai depășească 70-80km, ceea ce oricum este mult.
Dar să reamintim faptul că au depășit a depășit vântul 100km/h în zona litorală. Pe de altă parte, fiindcă vă spuneam că este strat proaspăt de zăpadă, vântul spulberă această zăpadă, e viscol în continuare.
Deci chiar dacă este cod galben, este viscol în aceste zone, vizibilitate foarte scăzută. Deci încă situația nu este remediată în niciun caz. O ameliorare mai de esență. Așteptăm pe parcursul zilei de mâine”, a spus directorul de prognoză ANM, duminică seară, în cadrul unei intervenții tv.
Cauzele urgiei meteorologice care a lovit România
„Suntem într-o perioadă din an în care marea este o sursă de căldură, are temperatură apropiată cu a solului, poate chiar mai ridicată un pic. Același lucru se întâmplă și cu Mediterana, același lucru se întâmplă și cu Adriatica. Sunt zone care acum favorizează formarea ciclonilor, cu atât mai mult cu cât dinspre regiunile nordice ale Europei, dinspre pol tot pătrund mase de aer rece în la înălțimi mai mari. Pentru că emisfera nordică, după o vară, toamnă foarte lungi, foarte calde, caută să și să se reechilibreze energetic.
Deci vine iarna, vine solstițiu de iarnă, pătrunderile reci sunt normale, doar că marea accelerează procesele acestea ciclogenetice și cele care aduc furtuni. De aceea și săptămâna trecută și săptămâna aceasta am văzut cum fenomenele foarte grave au fost pe zona litorală. Mai rău a fost acum din cauza acelei mase de aer foarte rece.
Vântul a fost elementul cel mai sever în acest episod, iar pe de altă parte am mai avut și cantități importante de apă din precipitații de tot felul. A început ploaia, apoi lapoviță și ninsoare pe partea de sud a teritoriului. Deci foarte multe fenomene severe.”, a mai spus Marinela Georgescu.
Un ciclon mediteranean se îndreaptă spre țara noastră
„Nu trebuie să ne speriem, dar vine un alt ciclon. El vine din Europa cu fenomene mai puţin severe şi sperăm să se păstreze.
Până la jumătatea săptămânii trebuie să fim atenți mai ales la nopțile care urmează, pentru că vor fi cu temperaturi negative în toată țara, adică cam de la -8 spre -1 grad, iar posibil în noaptea de marți spre miercuri, chiar mai scăzut în depresiuni, probabil pe fondul unui cel mai degajat. Temperaturile acestea foarte scăzute, în condițiile în care există la sol un pic de zăpadă sau apă în urma ploilor, vor favoriza formarea ghețușului.
Deci avem în continuare precipitații, inclusiv mâine, în toate zilele care urmează, dar atent suntem atenți la acel ciclon care vă spuneam că vine spre Europa Centrală și care probabil va aduce miercuri precipitații în funcție de cum se va deplasa el mai repede sau ninsori categoric în zonele montane”, a avertizat directorul de prognoză ANM.
Sursa: Newsinn