Municipalitatea ieşeană a celebrat Centenarul Marii Uniri prin arborarea sâmbătă a drapelului naţional pe un catarg înalt de 41 de metri, amplasat în parcul din zona intersecţiei dintre strada Palat şi Splai Bahlui Mal Stâng, valoarea investiţiei fiind de 480.000 de lei.

Sâmbătă, la Iaşi, reprezentanţii municipalităţii au finalizat proiectul privind arborarea pe un catarg de 41 de metri a steagului României.

Am mai făcut un pas spre marea sărbătoare a Centenarului României de la 1 Decembrie! Continuăm! Acum 100 de ani, românii își dădeau mâna pentru a face împlinit visul nostru de aur din totdeauna, iar astăzi suntem dezbinați de lăcomia si corupția celor care ne guvernează! Se răsucesc în mormânt făuritorii Marii Uniri auzindu-l pe Dragnea cum își cere scuze de la infractori! Oare cu ce au greșit acești eroi ai neamului primind atât umilință! Cei care credem în acestă țară, în viitorul ei, dar mai înainte de toate în români și România cea Mare, nu ne vom opri! Domnule Dragnea, nici nouă nu ne este frică de dumneata!“, a precizat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, primarul Iaşului, Mihai Chirica.

Conform reprezentanţilor municipalităţii ieşene, iniţial se dorea amplasarea catargului în Galata, lângă Monumentul Eroilor, dar zona prezintă o serie de deficienţe majore pentru a putea fi amenajată în vederea organizării manifestărilor care vor avea loc cu prilejul Centenarului.

Astfel, edilii au adăugat că valoarea investiţiei se ridică la circa 480.000 de lei, fără TVA, iar necesitatea şi oportunitatea investiţiei sunt motivate de faptul că 2018 este un an jubiliar, aniversându-se un secol de la Marea Unire din 1918.

Conform referatului de specialitate, construcţia propusă este reprezentată de un catarg metalic, cu o lungime de 40 de metri, aşezat pe un soclu având înălţimea de un metru. Vizibilitatea nocturnă a construcţiei este asigurată prin intermediul a patru reflectoare cu sursă de lumină LED montate pe stâlpii de iluminat existenţi în scuar.

Drapelul are şase metri lungime şi patru metri lăţime, fiind realizat din poliester cu protecţie împotriva razelor ultraviolete, fiind rezistent la intemperii şi la acţiunea razelor solare, dar şi la foc.

Articolul precedentS-a surpat carosabilul pe DN 28, Iași – Tomești
Articolul următorProiect pentru reabilitarea unor străzi din Iaşi