Un doctor ieşean şi un edilşef din judeţul Vaslui au decis să dea în judecată Agenţia Naţională de Integritate (ANI). 

Astfel, Gheorghe Dorobăţ le solicită magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi să dispună anularea raportului de evaluare întocmit recent pe numele său de către cei de la ANI. 

Acum, urmează ca instanţa să stabilească un prim termen al procesului, după care magistraţii vor asculta ce au de spus ambele părţi, pentru a putea lua o decizie în acest caz. 

Pe data de 25 octombrie 2018, reprezentanţii ANI au menţionat căau constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane cu funcție de conducere din sistemul medical, printre care şi Gheorghe Dorobăţ, şeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iași

În perioada 22 noiembrie 2016 – 25 iulie 2017, acesta a exercitat simultan funcția de şef de secție și calitatea de administrator al SC Best Carvic – Mercato SRL. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile legale”au spus cei de la ANI.

Tot către finele lunii octombrie, reprezentanţii ANI au precizat că auconstatat starea de incompatibilitate în cazul a 13 foști și actuali aleși locali, printre care se regăsea şi Didi Alexăndroae, actualul primar și fostul viceprimar al comunei Oșești, din județul Vaslui. 

Acesta a deținut și exercitat simultan cu funcția de viceprimar (mandatul 2012 – 2016), respectiv de primar (mandatul 2016 – 2020) și calitatea de titular în cadrul Alexandroae Didi Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispozițiile legale”, au subliniat inspectorii de integritate. 

Acum, primarul vasluian le solicită magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi să dispună anularea raportului de evaluare întocmit recent pe numele său de ANI. 

Urmează ca instanţa să stabilească un prim termen al procesului, după care magistraţii vor asculta ce au de spus ambele părţi, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz. 

Articolul precedentANI a dat în judecată o grefieră din Iași: totul are legătură cu averea ei
Articolul următorCondamnați pentru contrabandă