Polițiștii ieşeni au intervenit la 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 170 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 40 de infracțiuni.

Poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 7 acțiuni și s-a intervenit la 140 de evenimente, dintre care 121 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost sesizate 40 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 175 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 50.000 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute în vederea suspendării 25 de permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

 

Articolul precedentSeptuagenar, dus în stare GRAVĂ la spital, în urma unui incendiu!
Articolul următorPensionară, jefuită pe stradă, ziua-n amiaza mare!