Astăzi, la Palatul Roznovanu, va avea loc semnarea contractului de finanțare privind refacerea zonei de agrement „C.A. Rosetti“.

Primarul Mihai Chirica și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est vor semna în Sala «Vasile Pogor», contractul de finanțare pentru proiectul cu finanțare europeană respectiv. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea zonei de agrement C.A. Rosetti. Valoarea totală a proiectului este de 13.9 milioane lei, cu TVA. Contribuția proprie a municipiului Iași este de 569.884 lei. Proiectul este finanțat în baza Programului Operațional Regional.

Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 36 de luni. Vor fi efectuate în zona intersecției bld. C.A. Roseti – Albineț – Brândușa. Acestea includ reconversia și refuncționalizarea a 17.912 metri pătrați de teren neutilizat și degradat.

În vederea promovării regenerării și revitalizării acestei zone vor fi demolate clădirile situate pe teren și aflate într-o stare avansată de degradare. Vor fi realizate alei pietonale și amenajate spații verzi și facilități pentru recreere. Vor fi montate obiecte de mobilier urban (foișoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, bănci, sisteme de parcare pentru biciclete etc.). Vor mai fi montate dispozitive Wi-Fi, sisteme de supraveghere video etc.

De asemenea, vor fi modernizate străzile care conduc în mod direct la terenul supus intervenției și vor fi înlocuite rețelele de utilități publice. Se va avea în vedere și crearea de facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Articolul precedentZeci de mine antitanc, descoperite în judeţ!
Articolul următorPeste zece şoferi, lăsaţi fără carnete pe şoselele din Iaşi